February 26
Habitat B1 & Mansarda Gallery (Oituz 4)
Amalia Gaiță
created the Monumental series of photographs for the book Public Art in Timișoara after 1989, written by Andreea Lazea, capturing the city’s public sculptures with care and precision.
The book, written by Andreea Lazea, is the result of extensive research conducted between 2019 and 2022 and offers an in-depth look at monuments and how they exist within the city.
The book explores the relationship between art, urban space, and community, analyzing how these works function in real-world contexts and what meaning they hold for contemporary society, at the intersection of art history, critical reflection, and theories of public space.
In the initial phase, the photographs were conceived as documentary tools, serving the research project. They focused on accuracy of detail, clarity of form, and the integration of the works into their real-world context, indicating their location in Timișoara and, where relevant, their relationship to the architecture, circulation, or texture of the public space.
Later, for the Monumental exhibition, Amalia felt the need to reframe her perspective. While the documentation process required a strict grounding in reality, the exhibition project opened up the possibility of a deliberate distancing. The decision was made to decontextualize the images, eliminating the concrete background and replacing it with a fictional, purified space: neutral, monochromatic fields, or minimal landscapes, reduced to the essential.
This intervention had a dual purpose. On the one hand, it was aesthetic, focusing attention exclusively on the sculpture, on its volume, materiality, and formal tension, without any interference from the surrounding environment. On the other hand, it was conceptual: the images invite the viewer to engage in an exercise in recognition.
Although monuments are part of our daily routes, they often become invisible to us through familiarity. We pass by them without truly noticing them. By isolating them, they are removed from the routine of our perception and presented to the eye once again as autonomous entities.
In this sense, the process becomes one of deconstructing and reconstructing visual memory: the viewer seeks to identify the work, to mentally reconstruct its place and meaning, and to reestablish the connection between the object and the city. The reinterpreted, minimalist, almost sterile space introduces a dimension of illusion and slight strangeness, akin to surrealism, suspending time and neutralizing geographical coordinates.
The sculptures thus appear to have been extracted from the flow of history and placed in a continuous present, where they can be viewed at leisure.
In the Monumental photo series, photography no longer functions exclusively as a document, but as both a critical and poetic tool. It reconfigures the status of the works, inviting a more attentive and conscious engagement with the city’s sculptural heritage.
Credit Photo: Cristina Precupas
26 februarie
Habitat B1 & Galeria Mansarda (Oituz 4)
Amalia Gaiță
a realizat seria de imagini Monumental pentru volumul Arta publică în Timișoara după 1989, carte scrisă de Andreea Lazea, surprinzând cu atenție și precizie sculpturile din spațiul public al orașului.
Volumul, semnat de Andreea Lazea, este rezultatul unei cercetări ample desfășurate între 2019 și 2022 și propune o privire aprofundată asupra monumentelor și a felului în care acestea trăiesc în oraș.
Cartea explorează relația dintre artă, spațiul urban și comunitate, analizând modul în care aceste lucrări funcționează în contexte reale și ce sens capătă ele pentru societatea contemporană, la intersecția dintre istoria artei, reflecția critică și teoriile despre spațiul public.
În etapa inițială, fotografiile au fost concepute ca instrumente de documentare, subsumate demersului de cercetare. Ele au urmărit acuratețea detaliului, claritatea formelor și integrarea operelor în contextul lor real, indicând poziționarea lor în Timișoara și, acolo unde a fost relevant, relațiile cu arhitectura, circulația sau textura spațiului public.
Ulterior, pentru expoziția Monumental, Amalia a simțit nevoia unei repoziționări a privirii. Dacă documentarea presupunea ancorarea strictă în real, proiectul expozițional a deschis posibilitatea unei distanțări deliberate. S-a optat pentru decontextualizarea imaginilor, eliminând fundalul concret și substituindu-l cu un spațiu fictiv, epurat: câmpuri neutre, monocrome, sau peisaje minimale, reduse la esențial.
Această intervenție a avut o dublă intenție. Pe de o parte, una estetică, prin concentrarea atenției exclusiv asupra sculpturii, asupra volumului, materialității și tensiunii formale, fără interferențele mediului înconjurător. Pe de altă parte, una conceptuală: imaginile propun privitorului un exercițiu de recunoaștere.
Monumentele, deși prezente în traseele noastre cotidiene, devin adesea invizibile prin familiaritate. Le traversăm spațiul fără a le mai percepe cu adevărat. Prin izolarea lor, ele sunt desprinse din rutina percepției și repuse în fața ochiului ca entități autonome.
În acest sens, demersul devine unul de descompunere și recompunere a memoriei vizuale: privitorul caută să identifice lucrarea, să-i reconstruiască mental locul și semnificația, să reconstituie legătura dintre obiect și oraș. Spațiul reinterpretat, minimalist, aproape steril, introduce o dimensiune de iluzie și de ușoară stranietate, apropiată de suprarealism, suspendând timpul și neutralizând coordonatele geografice.
Sculpturile par astfel extrase din fluxul istoric și așezate într-un prezent continuu, unde pot fi privite fără grabă. În seria fotografică Monumental, fotografia nu mai funcționează exclusiv ca document, ci ca instrument critic și poetic deopotrivă. Reconfigurează statutul lucrărilor, invitând la o relație mai atentă și mai conștientă cu patrimoniul sculptural al orașului.
Credit Photo: Andrada Pecican
